Selectzii din Swift: In eventualitatea in care ... :)

... acest sfarshit al lumii se va lasa cu disparitzia unei specii,
pe alocuri inteligente sa-i zicem,
hmm, de ce sa nu recunosc totushi acum :)
mi-am reamintit eu asha de un candidat destul de bun
despre care am mai vb pe aici 
care shi in opinia
domnului Swift 
http://en.wikipedia.org/wiki/Jonathan_Swift
poate ar face o figura :)
mai frumoasa ca specie dominanta :)
shi pt asta chiar o sa pun pe aici nishte fragmente
din relatarea unei calatorii a unui drag personaj de-al dumnealui
 http://en.wikipedia.org/wiki/Lemuel_Gulliver
prezentate la un moment dat , cu un anumit prilej, intr-un cerc mai restrans :).
oricum chiar dc nu se lasa cu disparitzii, parerea mea e ca
unor exemplare dintr-o anume specie, ce se pretind, de asta data, inteligente,
nu le-ar strica sa mai ia de pe aici shi cate un exemplu,
cel putzin in unele privintze :).

personal punctul cu care sunt in total asentiment
sunt practicile, sa le spunem medicale
cu un enorm succes intr-adevar, in anumite cazuri :).

iar cel cu care sunt in total dezacord, asha cum am mai implicat shi pe aici,
e amestecul altora in privintza anumitor alegeri care in opinia mea,
nu chiar doar opinia de fapt :)
ar trebui sa fie subiectul unei decizii proprii shi personale
shi care nu suporta intruziuni ori alte chestiutze
sa le spunem, din partea nimanui.
mda.

ei, acum fiecare sa aprecieze shi sa dezavueze
ceea ce are pana la urma inclinatzia naturala sa faca
shi de ce nu, chiar placerea :).

<<

SELECTII DIN SWIFT

A PATRA CALATORIE

DESPRE CAI SI OAMENI

ADICA 

HOUNYHNHNM-IMI SI YAHOO-I

ASA CUM APAR PE AICI

Această părere a lui era întărită de faptul că trupul mea semăna aproape întru totul cu al celorlalţi yahoo-i, deosebindu-mă doar în ceea ce priveşte puterea, iuţeala şi hărnicia, scurtimea ghearelor sau alte câteva lucruri ce nu puteau fi puse în seama naturii. Tot astfel, din cele ce-i spusesem des­pre viaţa, obiceiurile şi faptele noastre, îşi dădea seama că şi între alcătuirea minţilor noastre asemănarea este la fel de mare. Mi-a mai spus că yahoo-ii se urăsc între ei mai mult decât se urăsc orice alte animale, iar motivul pe care-l in­vocau de obicei era înfăţişarea hidoasă a semenilor lor — hi­doşenie pe care fiecare din ei o descoperea la celălalt, dar niciodată la el însuşi. Toate acestea l-au făcut să reflecteze asupra unui lucru şi anume că nu sîntem chiar cu totul lip­siţi de minte, atunci când ne acoperim trupurile, deoarece în felul acesta ascundem multe hidoşenii, altminteri greu de în­durat. Continuă să-mi arate că de-abia acum îşi dădea seama că certurile dintre dobitoacele din ţara lui aveau aceleaşi pri­cini ca şi certurile noastre, după cum i le zugrăvisem eu. Căci, zicea el, dacă arunci în mijlocul a cinci yahoo-i hrană care ar îndestula cincizeci, lighioanele acestea în loc să se apuce să mănânce în linişte, se vor lua la bătaie, fiecare do­rind să aibă toată mâncarea numai pentru sine. De aceea, un servitor stătea veşnic lingă yahoo-i, când aceştia păşteau pe câmp, în timp ce dobitoacele care rămâneau .acasă erau priponite la oarecare distanţă unele de altele. Dacă o vacă murea de bătrâneţe sau din cine ştie ce altă pricină, înainte ca un houyhnhnm s-o pună la o parte pentru yahoo-ii săi, cei din vecini veneau în cete ca s-o fure şi se isca atunci o-încăierare ca acelea pe care i le descrisesem eu, yahoo-ii dintr-o tabără pricinuindu-le răni cumplite celorlalţi, deşi rare­ori se întâmpla ca ei să se omoare între dânşii, deoarece le lipseau uneltele potrivite aducătoare de moarte, pe care le născociseră semenii mei. Alteori, între yahoo-ii din împreju­rimi se încingeau bătălii asemănătoare fără nici o pricină vădită, cei dintr-un ţinut aşteptând prilejul de a-i ataca pe ceilalţi, înainte ca aceştia să fie pregătiţi.

279

Dacă însă văd că nu le merge, yahoo-ii se întorc acasă şi, în lipsa unui vrăjmaş, se încaieră între ei, făcând ceea ce eu numisem un război civil. Mi-a mai spus că unele câmpii din ţinutul acela sânt pre­sărate cu pietre ce strălucesc în diferite culori, care plac grozav de mult yahoo-ilor. Atunci când aceste pietre stau împlântate în pământ (cum se întâmplă adesea), ei sânt în stare ; să scurme cu ghearele zile întregi ca să le scoată, apoi le duc v cu ei şi le ascund grămezi-grămezi în culcuşurile lor, privind cu teamă în juru-le, ca nu cumva semenii lor să le descopere comoara. Stăpânul meu nu înţelegea de fel motivul acestei pofte nefireşti, după cum nu vedea nici folosul pe care astfel de pietre l-ar putea aduce unui Yahoo ; acum însă bănuia că purcede din aceeaşi zgârcenie pe care eu o pusesem pe seama firii omeneşti. Odată, din dorinţa de a vedea ce se întâmplă, mutase pe ascuns o grămadă de pietre din acestea din locul unde le îngropase unul din yahoo-ii lui şi scârbosul animal, negăsindu-şi comoara, prinse a se văicări ca în gură de şarpe, adunând toată turma la locul cu pricina ; apoi se puse pe nişte urlete cumplite şi se repezi să-i muşte şi să-i sfâşie cu ghearele pe ceilalţi ; în cele din urmă, începu să se stingă cu zile, căci nu mai mânca, nu dormea şi nici de muncă nu mai era bun ; până într-o zi, când stăpânul porunci unui ser­vitor să-i ducă în taină pietrele în aceeaşi groapă şi să le ascundă acolo ca mai înainte. Descoperindu-le, yahoo-ul îşi recapătă de îndată vioiciunea şi buna dispoziţie, dar avu grijă să-şi mute comoara într-o ascunzătoare mai ferită, fiind de atunci încoace un animal foarte supus.

Stăpânul meu mă încredinţa de asemenea (lucru pe care de altfel îl observasem şi eu), că pe câmpiile unde aceste pietre lucitoare se găsesc mai din belşug, acolo se dau cele mai multe şi mai aprige bătălii, pricinuite de veşnicile năvă­liri ale yahoo-ilor din vecini.

Mi-a mai arătat că se întâmplă adesea ca doi yahoo-i des­coperind o astfel de piatră pe câmp şi sfădindu-se care din ei să ia piatra, să vină un al treilea şi să le-o sufle de sub nas, fapt pe care stăpânul meu îl socotea întrucâtva asemănător cu procesele noastre. Eu mi-am zis că este spre binele nostru, al oamenilor, să nu încerc să-i schimb părerea, deoarece sen-, ţinta de care mi-a pomenit mai târziu era mult mai dreaptă decât multe din hotărârile noastre judecătoreşti : cei doi îm­pricinaţi nu pierdeau nimic în afară de piatra pentru care se certau, pe câtă vreme curţile noastre judecătoreşti nu ar fi încheiat procesul până când amândoi împricinaţii nu si-ar fi pierdut averile.

280

Stăpânul meu continuă spunându-mi că nimic nu-i făcea mai scârboşi pe yahoo-i decât pofta lor nesăţioasă. Ei înfule­cau fără alegere tot ce întâlneau în cale, ierburi, rădăcini, fructe, mortăciuni sau toate la un loc ; şi le plăcea mai cu seamă ceea ce puteau dobândi furând şi încă de la mari depăr­tări, decât hrana mult mai bună care îi aştepta acasă. Dacă prada era bogată, mâncau până aproape să plesnească. Na­tura însă i-a învăţat să mănânce după aceasta o anumită ră­dăcină care le goleşte stomacul foarte repede.

Mai era încă un soi de rădăcină, tare zemoasă, dar destul de rară şi greu de găsit, pe care yahoo-ii o căutau cu multă lăcomie şi o sugeau plini de nesaţ ; aceasta avea asupra lor aceleaşi urmări pe care le are vinul asupra noastră. Uneori îi făcea să se îmbrăţişeze, alteori să se sfâşie între ei ; urlau şi rânjeau, sporovăiau fără şir, se învârteau şi se dădeau de-a berbeleacul, apoi adormeau în glod.

Băgasem şi eu de seamă că yahoo-ii erau singurele făp­turi din ţara aceasta care se îmbolnăveau ; totuşi 'lucrul se întâmpla mult mai rar decât li se întâmplă cailor la noi, ei îmbolnăvindu-se nu din pricina traiului rău, ci datorită murdă­riei şi lăcomiei de care dădeau dovadă dobitoacele astea scârboase. Pe de altă parte, în limba lor nu există decât un cuvânt general pentru aceste boli, împrumutat după numele ani­malului, şi anume hnea-yahoo sau răul yahoo-ului. Doctoria care se prescrie este un amestec de balegă şi urină proprie, vârâte cu de-a sila pe gâtul yahoo-ului. Am avut adeseori pri­lejul să văd efectul minunat al acestei doctorii, pe care o recomand călduros compatrioţilor mei, spre binele obştesc, de­oarece este un leac admirabil împotriva tuturor bolilor pri­cinuite de îmbuibare.

In ceea ce priveşte învăţământul, arta de a guverna, ar­tele, meşteşugurile şi altele de felul acesta, stăpânul meu mărturisi că nu vedea decât foarte puţine asemănări, sau chiar de loc, între yahoo-ii din ţara lui şi cei de la noi. De altfel, pe el îl interesau numai asemănările dintre noi.

281

[…]

Deoarece aceşti nobili houyhnhnm-i au o înclinare fi­rească spre virtute şi nu-şi pot face o idee măcar de ceea ce înseamnă răul la o creatură raţională, principiul lor în viaţă este de a cultiva raţiunea şi de a se lăsa întru totul călăuziţi de ea. La ei, raţiunea nu este un lucru îndoielnic, ca la noi, unde oamenii cutează să discute pentru şi împotriva ei, cu şanse egale de plauzibilitate, la ei raţiunea se impune în mod categoric, aşa cum de altfel trebuie să se întâmple întotdea­una când ea nu e tulburată, nici întunecată sau înjosită de patimă şi interese, îmi aduc aminte că numai cu mare greutate am izbutit să-l fac pe stăpânul meu să priceapă sensul cuvântului părere sau faptul că un punct de vedere poate fi discutat, căci raţiunea ne învaţă să afirmăm sau să tăgăduim numai atunci când sîntem siguri, iar dincolo de cele ce cu­noaştem nu putem face nici una nici alta.

286

De aceea, contro­versele, polemicule, certurile şi siguranţa unor afirmaţii false ,sau îndoielnice sânt rele pe care houyhnhnm-ii nu le cunosc. De asemenea, când am încercat să-i explic cele câteva din sistemele noastre de filozofie naturală, el a început să râdă la gândul că o creatură care se pretinde raţională se mândreşte cu cunoştinţele căpătate pe baza ipotezelor altor oa­meni, mai cu seamă când e vorba de lucruri, unde aceste cu­noştinţe, chiar în cazul când sânt sigure, nu pot fi de nici un folos. Aici el fu întru totul de părerea lui Socrate, aşa cum ne-a transmis-o Platon ; şi amintesc aceasta, întrucât socotesc că este cea mai mare cinste ce i se poate face acestui prinţ al filozofilor. De atunci m-am gândit adesea cum ar răvăşi o astfel de doctrină bibliotecile din Europa şi câte cărări ce duc spre glorie nu s-ar închide învăţaţilor lumii.

Prietenia şi bunăvoinţa sânt cele două virtuţi de seamă ale houyhnhnm-ilor, şi amândouă privesc nu numai anumite fiinţe, ci întreaga seminţie. Un străin din cele mai îndepăr­tate ţinuturi este tratat la fel ca şi cel mai apropiat vecin şi oriunde s-ar duce se simte ca acasă.

[…]

Curtea, dragostea, cadourile, zestrea, averea cu­venită soţiei după moartea bărbatului — toate acestea sânt foarte departe de ei ; de altfel şi din limbă lipsesc cuvintele care să le exprime. Tânăra pereche se întâlneşte şi se uneşte numai pentru că aşa au hotărât părinţii şi prietenii. Acest lu­cru se întâmplă în fiecare zi şi ei socotesc că aşa trebuie să procedeze o fiinţă raţională. Cât despre necinstirea căsătoriei sau orice altă ticăloşie de felul acesta, aşa ceva nu s-a po­menit la ei. Toată viaţa, bărbatul şi femela lui nutresc unul pentru celălalt aceleaşi simţăminte de prietenie şi bunăvoinţă* reciprocă pe care le poartă tuturor semenilor, fără să cu­noască gelozia, dulcegăriile, certurile sau nemulţumirile.

In ceea ce priveşte educarea tinerilor de ambele sexe, metoda lor e neîntrecută şi este vrednică de a ne sluji drept pildă. Până la vârsta de optsprezece ani, tinerilor nu li se dă voie să guste nici un grăunte de ovăz, decât în anumite zile, şi nici lapte, decât foarte rar. Vara, ei pasc două ore dimi­neaţa şi două seara, ca şi părinţii lor. Servitorilor însă nu le este îngăduit să pască decât jumătate din acest timp, iar o cantitate destul de mare de iarbă este adusă acasă, unde o mănâncă în orele cele mai potrivite, când nu muncesc.

Cumpătarea, hărnicia, exerciţiile fizice şi curăţenia sânt lecţiile pe care le învaţă deopotrivă tinerii de ambele sexe. Stăpânul meu socotea că este o monstruozitate ca femelele noastre să capete o educaţie diferită de cea a bărbaţilor, cu excepţia câtorva probleme de gospodărie. In felul acesta, spunea el, şi pe bună dreptate, o jumătate din băştinaşii noş­tri nu sânt buni de nimic altceva decât să aducă pe lume copii, iar a încredinţa grija copiilor noştri unor astfel de ani­male nefolositoare este o dovadă şi mai grăitoare de săl­băticie.

288

Houyhnhnm-ii cultivă în tineretul lor forţa, agilitatea şi rezistenţa, deprinzându-i să urce şi să coboare în fugă dealuri pieptiş şi să străbată drumuri bolovănoase ; iar când sânt lac de sudoare, li se porunceşte să se arunce în apele vreunui eleşteu sau râu. De patru ori pe an, tinerii dintr-un ţinut se întâlnesc pentru a se întrece în alergări şi sărituri şi alte exer­ciţii care cer putere şi sprinteneală, învingătorul este răs­plătit cu un cântec compus în cinstea lui sau a ei. In timpul serbărilor, pe câmpul unde se desfăşoară întrecerile, servito­rii aduc o ceată de yahoo-i încărcaţi cu fân, ovăz şi lapte pentru ca houyhnhnm-ii să se ospăteze, după care dobitoa­cele acestea sânt imediat mânate înapoi, ca nu cumva să tul­bure adunarea cu zgomotul lor.

Din patru în patru ani, cu prilejul echinoxului de vară, pe o câmpie aşezată la vreo douăzeci de mile depărtare de casa noastră se întruneşte' consiliul reprezentativ al întregu­lui popor, consiliu care ţine vreo cinci-şase zile. In acest con­siliu se cercetează starea de lucruri din fiecare ţinut, se pun întrebări cu privire la recolta de fân, şi de ovăz, dacă a fost hună sau proastă, dacă locuitorii au vaci şi yahoo-i cât le trebuie sau dacă dimpotrivă duc lipsă. Şi oriunde se constată vreo lipsă (lucru rar de altfel), ea este imediat înlăturată, toţi băştinaşii consimţind să dea o mână de ajutor. Tot aici se ho­tărăşte soarta copiilor. Aşa, de pildă, dacă un houyhnhnm are doi copii de gen masculin, el face schimb cu un altul care are două fete ; iar atunci când un copil moare în urma unui accident nenorocit, iar mama nu mai poate zămisli din pri­cina vârstei, se hotărăşte care anume familie din ţinut va ză­misli un alt vlăstar, pentru ca pierderea să fie înlocuită.

<titlu>CAPITOLUL IX

Mari dezbateri în adunarea generală a houyhnhnm-ilor  şi hotărârile luate, învăţătura houyhnhnm-ilor. Clădirile Jor. înmormântările. Defectele limbii lor

Hotărârile consiliului houyhnhnm-ilor se iau de obicei în unanimitate, chiar când membrii care se întrunesc la sfat au păreri deosebite —şi aceasta pentru că niciunui houyhnhnm nu-i este ruşine să se lase convins de argumente şi să folo­sească raţiunea.

289

Una din aceste mari adunări a avut loc în timpul şederii mele în ţara aceea, cu vreo trei luni înainte de plecarea mea ; stăpânul meu a luat parte la lucrări ca reprezentat al ţinutu­lui nostru. In acest consiliu, s-a reluat dezbaterea unei vechi probleme, de fapt, singura dezbatere care a avut loc vreodată în ţara houyhnhnm-ilor. La întoarcere, stăpânul mi-a făcut o descriere amănunţită a celor ce s-au petrecut acolo.

Problema dezbătută a fost următoarea :  yahoo-ii trebu­iesc  sau nu exterminaţi ? Unul din membrii  adunării,  care era pentru exterminare, a prezentat câteva argumente foarte puternice şi convingătoare, susţinând că yahoo-ii sânt anima­lele cele mai' murdare, mai gălăgioase şi mai pocite pe care le-a zămislit vreodată natura, de asemenea că ele sânt şi cele mai încăpăţînate, mai îndărătnice, stricătoare şi răutăcioase. Sug   pe    furiş    laptele    din   ugerul    vacilor    care    aparţin houyhnhnm-ilor, omoară şi mănâncă pisicile, calcă în picioare ovăzul şi iarba dacă nu sânt supravegheaţi mereu şi fac mii şi mii de alte stricăciuni. El aminti de vechea tradiţie, potri­vit căreia yahoo-ii nu fuseseră întotdeauna locuitorii acelei ţări. Cu multe veacuri în urmă, două dobitoace dintr-acestea se iviseră pe vârful unui munte şi nimeni nu ştia dacă fuse­seră  zămislite  din noroiul  şi  nulul putrezit,  înfierbântat de razele soarelui,  sau se născuseră din spuma   mării.   Aceşti yahoo-i se împreunaseră şi în scurtă vreme seminţia lor se înmulţise într-atâta, încât se răspândise în întreaga ţară, de­venind o  adevărată năpastă.   Pentru   a   scăpa   de   pacoste, houyhnhnm-ii organizaseră o vânătoare pe tot cuprinsul ţării :   şi în cele din urmă izbutiră să închidă toate lighioanele într-un ţarc. După ce i-au răpus pe cei mai vârstnici, fiecare houyhnhnm şi-a păstrat câte doi pui într-o colibă şi i-a domesticit, atâta cât putea fi domesticită o jivină sălbatică, punându-i mai apoi să care tot felul de poveri. După câte se (   pare, adăugase vorbitorul,- tradiţia cuprindea mult adevăr, şi ''.  făpturile acelea nu puteau fi ylnhniamshy (sau băştinaşi), deoarece prea aprigă era ura pe care o nutreau împotrivă-le r atât houyhnhnm-ii cât şi toate celelalte animale, şi deşi yahoo-ii o meritau cu prisosinţă din pricina firii lor netrebnice, !    totuşi, niciodată nu ar fi ajuns atât de cumplită, dacă ei ar fi fost băştinaşi, căci s-ar fi stins cu timpul.

290

Mai spuse că locui­torilor le plăcea să se folosească de yahoo-i, neglijând cu totul — dar greşind prin aceasta — creşterea măgarilor, ani­male foarte cumsecade, uşor de întreţinut, mult mai blânde şi mai ordonate, fără nici un miros neplăcut, şi destul de rezis­tente la muncă, deşi nu au sprinteneala celorlalţi ; iar dacă zbieretele lor nu sânt de loc plăcute urechii, sânt totuşi prefe­rabile urletelor îngrozitoare ale yahoo-ilor.

[…]

>>

Fragmente din Jonathan Swift: "Calatoriile lui Gulliver" , in traducerea lui Leon Levitzchi
preluate dintr-o editzie electronica 

o varianta online a cartzii e disponibila shi pe aici:
http://www.scribd.com/doc/14226968/Swift-Jonathan-Calatoriile-lui-Gulliver

enjoy the ride 
:)