Poveste populară africană

"Din Basmele Africii", repovestite de Cristina Petrescu, Ilustraţii şi copertă de Val Munteanu, Editura Ion Creangă, Bucureşti, 1985, p. 116-126

"

Ghicitorul pus la incercare ( Somalia )

Trăia odată un om despre care se spunea că este înzestrat cu un mare dar de a vedea în viitor. Oamenii îl iubeau şi veneau de pretutindeni să-i ceară sfatul şi ajutorul, rugându-l să le spună la ce să se aştepte. Pentru fiecare avea o vorbă bună şi încetul cu încetul faima lui ajunse până la urechile sultanului. Voind să-l încrce şi să vadă cît de îndreptăţită era încrederea pe care i-o arătau oamenii, sultanul spuse adunării lui de sfetnici:
- Părerea mea este că omul acesta nu ştie nimic!
Multe glasuri se împotriviră cuvintelor sultanului, dar el rămase neclintit şi ceru să fie căutat omul şi adus în faţa sa, pentru a răspunde unei întrebări pe care voia să i-o pună el însuşi.
- Iar de-mi va răspunde cum se cuvine, îl voi cinsti şi încărca cu bogăţii, iar de nu, îl voi scurta de cap, ca să nu mai înşele lumea.
Oamenii , speriaţi de cuvintele sultanului, îi răspunseră din nou cu smerenie:
- Doamne, să ştii că prezicătorul e om cu mare înţelepciune.
- Vom vedea, sfârşi sultanul, atunci când mi-l veţi aduce.
Dupa câteva zile de căutare, omul fu adus în faţa stăpânului şi acesta îl întâmpină cu următoarele cuvinte:
- Lumea spune că ştii multe lucruri şi că ai pătruns taina de a

116

înţelege ce spun mătăniile. Vorbeşte-ne şi nouă despre ceea ce a descoperit înţelepciunea ta.
Speriat şi temându-se să nu fie la mijloc vreo pâră adusă împotriva lui, ghicitorul răspunse, alb la faţa şi cu un glas tremurător:
- Nu stiu nimic Măria Ta...
Întâi, sultanul prinse a râde şi adăugă:
- Lasă vorba asta. Toată lumea aici de faţă s-a bucurat de binefacerile înţelepciunii tale.
Prezicătorul lăsă capul adânc în pământ şi tăcu. Atunci sultanul se mânie si strigă:
- Cum adică, tot poporul meu a folosit sfaturile tale, iar în faţa mea taci şi nu vrei să-mi răspunzi?
Temându-se de furia sultanului, unul dintre sfetnicii lui încercă să-şi domolească stapânul:
- Doamne, noi ţi-am mai spus: omul acesta e plin de înţelepciune. Întreabă-l ceva şi el îţi va răspunde.
- Bine. Uite care-i întrebarea mea: să-mi spui cum va fi anul care vine pentru noi toţi. Şi dacă răspunsul tău se va dovedi adevărat, te aşteaptă şi bogăţie şi cinstire din partea mea, iară de nu, voi porunci să ţi se taie capul.
Bietul prezicător se pierdu şi mai rău cu firea.
- Ei, care-i răspunsul? Voi să afle sultanul.
- Mărite sultan, am o prevestire de rău pentru mine însumişi atâta tot.
Apoi bietul om îşi ieşi din minţi, scoase pumnalul cu care se răni la un deget.
- A înnebunit, mărite doamne, şoptiră cei din adunare. Luaţi-i cuţitul.
- Ce-i omule cu tine? Zise sultanul. Te-ai pierdut cu firea?
- Mărite sultan, răspunse atunci ghicitorul , alb de spaimă, m-a părăsit darul prezicerii.
- În şapte zile să-mi dai răspunsul la întrebarea pe care ţi-am pus-o, că de nu, unde-ţi stau picioarele acolo îţi va sta şi capul.
Oamenii din adunare se răspândiră care încotro numai prezicătorul rămase pe loc înspăimântat şi zăpacit. se lega atunci cu jurământsă nu mănânce, să nu bea şi să nu vorbească până ce nu avea să găsescă până ce nu avea să găsească un răspuns la întrebarea sultanului. Se hotărî să plece în pustiu şi să-şi găsească acolo un loc de reculegere. Seara, la asfinţit şi dimineaţacând purpura zorilor vestea venirea zilei, el îşi aşeza covoraşul de rugăciune sub un copac şi făcea din nou aceleaşi şi aceleaşi soco-

117

teli. Dar fără nici un răspuns: mătăniile tăceau.
În ziua dinaintea celei când trebuia să ducă sultanului răspunsul, prezicătorul aproape că-şi aştepta sfârşitul şi ar fi dorit să-şi dea duhul, acolo sub copacul unde petrecuse ultimele zile. Dar în vreme ce stătea aşa culcat şi se gândea cum să-şi primească moartea , numai ce vede ieşind , din umbra trunchiului de copac, un şarpe bătrân, dar neobişnuit de mare şi puternic.
Sub stăpânirea primului imbold al spaimei , omul sări în sus, puse mâna pe suliţă şi se dete câşiva paşi înapoi. Dar şarpele se încolăci de câteva ori în jurul lui însuşi, apoi ridicând capul, întrebă:
- De ce vrei să fugi?
- M-ai speriat şi am vrut să mă apăr.
- N-ai de ce să te sperii, am venit aici ca să-şi vorbesc şi nicidecum să-ţi fac vreun rău.
Neştiid ce să creadă, pentru că nu i se întâmplase vreodată să audă un şarpe vorbind , prezicătorul îşi cuprinse obrazul în palme şi spuse:
- Ce crezare să-ţi dau? Nu-am mai văzut un şarpe cu grai omenesc!
- Uite, vezi astăzi, râse şarpele.
- N-am nici o încredere în tine , zise omul îndoit.
- Atunci hai să facem o învoială.
- Bine, răspunse ghicitorul.
- Şarpele trase atunci cu vârful cornos al cozii un cerc în jurul lui, cât ţarcul unei cămile, si aşezându-se în mijloc spuse:
- Jur că nu o să-ţi fac nici un rău dacă nu mă sileşti să-l fac.
Apoi ieşi din cerc şi în locul lui trecu prezicătorul, care făcu acelaşi jurământ.
Pe urmă au stat de vorbă spunându-şi multe şi în cele din urmă şarpele îl întrebă pe om:
- Ce vânt te-a adus aici în ţara mea?
- Sutanul mi-a cerut să-i prevestesc cum va fi anul viitor. Dar puterea mea de prezicere m-a părasit  şi am venit în pustietăţile acestea, unde de zile întregi nu fac altceva decât să mă străduiesc în fel şi chip să aflu răspunsul.
- Si l-ai aflat? întrebă şarpele.
- Nu.
- Ce-mi dai dacă-ţi dau eu răspunsul?
- Tot ce o să-mi ceri.
- Ce ţi-a făgăduit sultanul dacă afli răspunsul la întrebare?

118

- Multe animale.
- Dacă-ţi spun cum va fi anul viitor, îmi dăruieşti jumătate din ele.
- Nu jumătate, ci pe toate ţi le aduc!
- N-am nevoie de toate. Păstrează jumătate din ele şi dă-mi cealaltă jumătate.
- Bine.
-Atunci ascultă şi ţine minte ceea ce-i vei spune sultanului:
" Pătruns-am tainele timpului ce va să vie. A sosit iar vremea faptelor mari. Să ne pregătim să fim puternici, să ne pregătim să ne apărăm liniştea.
Femeia să se cernească cu negru văl , cei buni şi turmele sunt primejduite.
Oamenii să fie pregătiţi de luptă. Să-şi ascută suliţele ruginite , să-şi înşeueze voinicii cai şi să umple burdufurile uscate cu apă ca să-şi apere liniştea."
După ce ce ascultă cu luare-amite cântecul, prezicătorul îl binecuvântă pe şarpe şi-şi luă tălpăşiţa.
În vremea aceasta era mare zarvă între oamenii din aşezarea lor. Se făceau fel de fel de presupuneri: unii spuneau despre el că nu izbutise să afle răspunsul cerut de sultan şi că fugise , alţii că rătăcea prin pădure, alţii că-şi dăduse duhul. Ziua a şaptea însă nu se încheiase şi tocmai când toate speranţele de a-l vedea încetaseră, se ivi departe un nor de praf, din mijlocul căruia se desprinse un om alergând şi cântând. Avea ochii aduşi în fundul capului şi buzele arse de sete.
În mijlocul adunării uluite, prezicătorul strânse mâna sultanului şi nu se aşeză până ce nu recită geraar-ul şarpelui. Întreaga mulţime fu cuprinsă de o mare tulburare, iar sultanul porunci să se taie în cinstea lui cea mai grasă cămilă din ocolul său. Apoi le spuse tuturor:
- Vine vreme de război. Luaţi suliţele şi le ascuţiţi. Hrăniţi-vă bine caii. Să fiţi pregătiţi. Ne vom întâlni cu toii în zorii fiecărei zile şi toată obştea va fi laolaltă.
Aşa şi făcură. Iar după ce isprăviră pregătirile de luptă se întâlniră cu toţii la apusul şi la răsăritul soarelui. Apoi aleseră iscoade, care scrutau zărilede jur împrejur. Şi iată că într-o bună zi veni vestea:
- Suntem atacaţi!
Dar fiind pregătiţi, oamenii întregului trib ieşiră în calea vrăjmaşilor şi-i izgoniră.

119

Nu trecu mult şi aceeaşi ştire le veni din nou prin iscoade.
Dar oamenii se aparară ca şi prima oară , izbutind să-i gonească pe duşmani.
În timpul acesta n-a fost trib care să nu fi suferit grele pierderi şi mulţi au pierit. Singur tribul sultanului , care cunoscuse oracolul şarpelui , rămase întreb şi biruitor. Dupa trecerea unui an, sultanul îl chemă pe prezicător şi-i spuse:
- Sunt mulţumit de tine: ne-ai spus adevărul. Du-te şi ia-ţi din ocolurile mele o turmă de cămile, una de vite şi una de cai. Este răsplata mea.
Mult s-a bucurat prezicătorul de asemenea dar regesc, dar bucuria lui era umbrită de gândul că trebuia să împartă cu şarpele atâta bogăţie. "Oare , gândea el în sinea lui , să dau eu asemenea frumuseţe de animale unei jivine înspaimântătoare? Bezmetic aş fi să dăruiesc unui şarpe primejdios aceste animale. Mai bine mă duc să-l ucid şi pace bună!"
Şi fără să stea mult pe gânduri, scoase sabia din teacă şi se îndreptă spre locul unde şarpele i se ivise prima oară. De rândul acesta el dormea , încolăcit în umbra copacului. prezicătorul ridică sabia, ţintindu-i capul pe care voia să i-l reteze dintr-o lovitură. Dar nu ştiu cum şi de ce, în clipa următoare, şarpele nu se mai afla pe locul lui , pierzându-se în desişul pădurii iar sabia i se izbi întâi cu putere de locul unde se odihnise capul târâtoarei cu putin timp înainte, apoi se înfipse mai sus, în trunchiul copacului.
"Blestemată să-mi fie mâna, işi spuse prezicătorul. Uite , nu l-am nimerit şi acum o să se întoarcă şi o să mă facă bucăţi!" Cuprins de spaimă, începu să alerge spre locul unde oamenii lui îi păşteau turmele şi cu toţii o luară la goană şi nu se opriră decât acasă.
O vreme ghicitorul se bucură  în linişte de toate bunătăţile vieţii. Până când, într-o zi, i se înfăţişă iarăşi un trimis al sultanului.
- Măria-sa te roagă să vii până la el.
"Ce-o mai fi vrând?" se întrebă prezicătorul din nou neliniştit.
- Înţeleptule, ai mântuit tribul anul trecut. Avem a-ţi mulţumi. Te rugăm însă să nu ne laşi şi să spui acum ce ne mai aşteaptă în anul în care am păşit.
- Eu, doamne? Dar nu ţi-am mai spus că mi-am pierdut darul?...
- Ferit-a sfântul , făcu sultanul. Dacă nu erai tu , pieream cu toţii în războaie. Du-te, ca rândul trecut, şapte zile în deşert şi când te întorci spune-ne ce-ai aflat. Iar răsplata mea va fi aceeaşi.
Cuprins de spaimă, nefericitul prezicătorse suci în fel şi chip, dar

120

nu găsi nici o cale să scape de pacostea care dăduse din nou peste el . Văzând că nu are încotro, ăşi spuse în sinea lui :" O să mă duc din nou la şarpe , o să plâng şi o să-mi cer ruşinat iertare. Poate că o să-l înduioşez să mă mai ajute o dată".
Zis şi făcut. Se duse şi găsi şarpele întins pe locul unde-l aflase şi ultima oară.
- Iarta-mă!, făcu prezicătorul cu lacrimi în glas. Am fost nerecunoscător faţă de bunătatea pe care mi-ai arătat-o, ţi-am făcut numai rău, dar te rog totuşi să mă ierţi şi să mă ajuţi. pentru că am intrat din nou într-un greu impas: sultanul vrea să ştie ce ni se va mai întâmpla în anul în care ne aflăm.
Şarpele râse şi râse cu râsul lui gâjâit.
- Ascultă, omule! Tu ţi-ai făcut partea . Am scăpat cu viaţă, cu toate că tu ai încercat tot ce-ai putut să-mi curmi zilele. Dar pentru că ploaia vine şi fiindcă în toată omenirea aceasta sunt şi fiinţe mai iertătoare decât altele , am să te ajut. Ascultă-mă! Oamenii au fost făcuţi să aducă şi durere pe pământ. Pentru că ei au născocit uciderea fraţilor lor şi cuvântul "străpunge-l !" Focul pe care tot voi oamenii l-aţi adus pe pământ va distruge o mare parte din creaţie, dacă nu luaţi seama. Când sunteţi lipsiţi de apărare, vă place prietenia şi ajutorul aproapelui. Dar îl dispreţuiţi de îndată ce v-aţi atins ţelul. Faptele rele vor distruge lumea când ceea ce grăiţi cu buzele nu e spus cu inima.
Te-am ajutat cât am putut , când ai fost la ananghie. Iar când am aşteptat de la tine o mulţumire sau o răsplată, am primit în schimb o lovitură a sabiei tale. Zgomotul ei, praful ce s-a ridicat, spaima care m-a cuprin, săriturile la care m-ai silit m-au făcut să mă lovesc ca un bezmetic. Acestea toate mi-au luat auzul. Iar adineaori m-ai scârbit cu lacrimile, cu prefăcutele tale păreri de rău, cu josnicia şi rugăminţile tale împieliţate. Nu te mai aştepta la încredere din partea-mi : ştiu şi eu la ce mă pot aştepta de la tine. Şi iată, îţi spun pe Dumnezeul meu şi fără nici o îndoială că te socotesc un răufăcator, unul care a asuprit pe orfani şi pe cei slabi şi care va plăti pentru nedreptatea din urmă.
Spune-i sultanului care te-a trimis că va urma o secetă ce va pârjoli tot.
Ierburile vor pieri , copacii singuratici se vor usca, apele curgătoare se vor opri, lacurile vor seca, văile şi câmpiile vor crăpa.
Cei slabi şi săraci , toate turmele vor muri, n-au să scape decât cămilele şi oile negre, iar dintre oameni doar cei isteţi şi vajnici.

122

Prezicătorul se învârti de două ori pe loc de bucurie şi-i spuse şarpelui:
- Şarpe, să ştii că simt răul ce ţi l-am făcut, precum şi recunoştinţa ce mă leagă de tine. Şi n-am s-o uit , îţi făgăduiesc.
- Bine. O să vedem.
Grăbindu-se către aşezarea lor, cât îl ţineau puterile, prezicătorul recită în faţa adunarii noul geraar, care-l aflase de la şarpe.Avu apoi parte de mare cinstire din partea poporului şi a sultanului.
A doua zi, acesta din urma adună tot tribul.
- Ne aşteaptă o secetă nimicitoare. Să puneţi toţi deoparte de-ale gurii şi să vă pregătiţi pentru ceea ce avem de îndurat.
Într-adevăr, în anul acela n-au venit nici ploile de toamnă şi nici cele de primăvară. Câmpurile şi pădurile s-au uscat, vitele au pierit şi, împreună cu firea, oamenii din celelalte triburi s-au prăpădit.
Sultanul, al cărui trib scăpă şi de astă dată cu bine , se ţinu şi de data aceasta de cuvânt şi-i dărui prezicătorului tot atâtea turme câte primise în anul celălalt.
"Oare ai de gând să arunci în gura unui şarpe leneş, ce zace la soare, toate aceste animale?"se întrebă în sinea lui prezicătorul, căruia păcatul lăcomiei îi muşcase pentru totdeauna inima. " Bezmetic ai fi. Dar ţi-ai dat cuvântul şi ai avut cu şarpele o învoială. S-o calci şi de data aceasta? Ba am să fac altfel: nu mă mai duc deloc pe la el !" Şi urmând acest gând, prezicătorul îşi mână toate turmele acasă, călcându-şi şi de rândul acesta vorba dată.
Nu se scurse însă multă vreme şi sultanul îl chemă din nou şi-l puse să-i spună ce avea să mai urmeze după seceta ce-i bântuise.
- Să spun ce-o să mai... Cuprins de disperare, prezicătorul sări în sus şi căzând la pământ rămase pe loc fără simţire.
Sultanul se apropie de el înfuriat şi ridică gârbaciul să-l lovească.
- De câte ori am poruncit ceva omului acestuia îl apucă necazul şi mi se împotriveşte.
Cu greu izbutiră cei din jur să-i ia sultanului biciul din mână:
- Să-i spuneţi acestui cârcotaş când o să se trezească să-mi vină cu răspunsul în trei zile, altfel îl scurtez cu un cap!
Cunoscându-l bine pe sultan şi ştiind că nu are ce nădăjdui de la el, prezicătorul îngroşă obrazul şi luă iar drumul spre lăcaşul şarpelui.
Acesta râse când îl văzu:
- Iar ai venit la mine?
- Iar.

123

- Şi ce mai vrei?
- Astăzi mi s-a pus aceeaşi întrebare ca cele dinainte.
Şarpele îi spuse atunci:
- Povesteşte-i sultanului că norii vor acoperi din nou cerul.
Fulgerele vor brăzda bolta . Scurte ploi se vor scutura pretutindeni şi ape se vor scurge din nou în văi făcându-le din nou să înverzească, să răsară ierburile pe unde cresc de obicei tufişurile, iar pomii să se acopere de frunze. Animalele care au scăpat din secetă vor da lapte, femeile se vor împodobi din nou , îmbrăcând mătăsurile puse deoparte. Ele vor căra vase şi oale vor găti din nou feluri gustoase pentru soţii lor, îmbiindu-i mereu cu vorbe calde să se înfrupte de mai multe ori.
Iar dragostea dintre soţi îmbătrânită va întineri din nou. Şi mai spune-i că în vremea aceasta de joacă şi zburdălnicie se vor naşte fii binecuvântaţi şi strălucitori ca fulgerele.
Şi mai spune-i că flăcăii vor lua fete după placul lor şi că li se vor face onoruri şi li se vor închina serbări şi că oamenii astfel dăruiţi îşi vor întoarce din nou gândul spre fapte vrednice.
În grabă, prezicătorul fugi la sultan, unde i se făcu o primire mai bucuroasă ca niciodată. Putin după ce îşi depănă geraar-ul, norii acoperiră cerul şi fulgerele începură să brăzdeze întunericul, însoţiţi de strigătele de bucurie ale oamenilor, din inimile cărora teama începu să piară. Cu toţii făcură şanţuri în jurul colibelor şi duseră la adăpost animalele neputincioase.
Până la ziuă se scutură primul nor de ploaie, apoi urmară patru zile de ploaie fără contenire. Animalele dădură lapte, de se umplură toate ciuberele.
Primindu-şi răsplata de la sultan, prezicătorul îşi spuse: " De trei ori şarpele m-a salvat de la pieire şi de două ori am încălcat învoiala făcută cu el. Să n-o calc şi de data aceasta şi să-i duc acum toate animalele dobândite".
- O, şarpe, îi spuse el, aş vrea să-ţi vorbesc astăzi despre trei lucruri. Primul este acesta : de câte ori m-ai ajutat eu ţi-am răspuns cu rău la binele ce mi-ai făcut. Astăzi mă înfăţişez ţie plin de remuşcări, şi-ţi aduc toate cele primite azi în dar. Ia-le şi iartă-mă. Al doilea lucru pe care îl doresc este să fim prieteni. Iar al treilea, este acesta: tu, fratele meu, eşti mai înţelept. Spune-mi ceva despre lume şi despre viaţă!
- Înainte de toate, răspunse şarpele, în ceea ce priveşte prietenia, eu nu mă împrietenesc cu nimeni; după ţelul pentru care vieţuiesc eu

124

nu fac rău , dar nici nu-l ajut pe om. În ceea ce priveşte remuşcarea ta şi animalele pe care mi le-ai adus, eu te-am iertat şi ţi le poţi lua înapoi, dar să ştii că darul ţi-a fost primit.
În privinţa lumii şi a vieţii, îţi pot spune următoarele: lumea există, dar viaţa fără lume, nu. Ceea ce oamenii numesc viaţă nu face decât să urmeze întâmplările lumii . Când vremea a fost vreme de război, orice om vedea duşmanul său în tabăra cealaltă. Aşa s-a  făcut că în vremea războiului care a avut loc nu de mult, ai ridicat sabia împotriva mea după ce te ajutasem, spunându-ţi în sinea ta : " O să-i retez capul!" Când vremea e vreme de secetă, nici un om nu e darnic cu semenii lui şi acela a fost timpul când tu ai fugit de mine cu animale cu tot. Când vremea e vreme de belşug, nu vei găsi pe nimeni atât de mic la suflet sau plin de duşmănie ca în timp de restrişte şi acesta a fost timpul când ai venit le mine cu tot ce-ţi fusese dăruit. De fiecare dată ai făcut ceea ce te-au împins împrejurările să faci.
Acum , în sfârşit să-ţi spun şi despre mine: să ştii că eu nu sunt un şarpe, ci sunt soarta. N-ai să mă mai vezi niciodată de acum înainte.  Rămâi cu bine.