... mecanism descris de catre
Serge Brussolo
in
Carnavalul de fier
pasaje:
<<
— Farandola! gemu ea cu o voce fără timbru.
Riscând o privire afară din ascunzătoare,
tânărul putu să vadă lunga coloană de dansatori
luând cu asalt flancul unei coline. Se ondula cu
rapiditatea unui şarpe ce se strecura în apa
mlaştinii. Picioarele dansatorilor călcau în cadenţă
strivind iarba, ridicând nori de praf. Capetele
băteau măsura, gurile li se destindeau în râsete şi
cântece... La prima vedere păreau doar un lung şir
de petrecăreţi scăpaţi de la vreun banchet
campestru sau saltimbanci ce constituiau
avangarda unui bal itinerant. Dar, pe măsură ce
se apropiau şi putu să observe detalii, David zări
ciudăţenia: un om din trei se strâmba de durere,
picioarele-i sângerau, era ca răstignit între cei doi
dansatori care-l încadrau. Brusc alertat, privi cu
atenţie coloana pe toată lungimea ei. Numără cam
treizeci de indivizi zdrenţuiţi, al căror aspect
contrasta în mod straniu cu cel al personajelor cei
ţineau de mâini...
— Ai înţeles? şopti Sirce târându-se lângă
umărul lui. Farandola e o capcană! Doi dansatori
din trei sunt androizi! Roboţi! Sub pretextul
serbărilor, îşi capturează victimele omeneşti,
întinzându-le mâna. Degetele lor secretă o sevă ce
are putere adezivă atât de mare, că simpla
strângere de mână este suficientă pentru a opera o
sudură dermică definitivă! O adevărată grefă!
Victimele, transformate în fraţi siamezi, sunt astfel
incluse în farandolă, prinse ca între paranteze. Din
acel moment, legaţi între doi roboţi, prizonierii
sunt crucificaţi, dansând fără oprire, până la
epuizare, până la moarte. Căci androizii se
hrănesc cu energia lor, le digeră atomii de carbon
ca nişte lipitori cibernetice. Uită-te bine! Ai în faţa
ta una dintre cele mai redutabile capcane puse la
punct de prinţii carnavalului!
Îl trecură fiorii. Ochii i se holbau la lanţul
mortal ce zigzaga peste câmpie. Dansau temniceri
şi prizonieri laolaltă, legaţi puternic, unul de
celălalt, ca încătuşaţi, ocnă ambulantă cu aspect
hazliu, omidă veselă deplasându-se într-un
concert subţirel de flaut. Dansatori de oţel... David
ştia deja că imaginea lor îi va rămâne veşnic
gravată în memorie: armuri cu rotiţe complexe,
disimulate sub învelişuri de piele artificială,
antrenând în sarabanda lor nenorociţii cu corpuri
descărnate, cu picioare însângerate de săptămâni
tropăind neîncetat.
—Cine s-ar feri de ei? continuă femeia. Nu sunt
tineri, frumoşi, fără griji, plini de viaţă?
Instinctiv, David îşi lipi palmele jilave de piatră.
Farandola se îndepărta. Avu un sentiment de
uşurare, ca la dispariţia unui şarpe într-o gaură de
zid.—
Când te-au prins, nu mai poţi face nimic,
comentă mai departe Sirce. Pentru a elibera
prizonierul, ar trebui să i se taie fiecare mână cu
securea...
Rămaseră un timp tăcuţi, fără să-şi mai spună
nimic, copleşiţi de inevitabila nelinişte ce urmează
după o scenă îngrozitoare, cu pielea zbârlită de o
profundă oroare viscerală.
>>
p.80-81
<<
Sunetul piţigăiat al unui fluier izbucni undeva
în dreapta lui, dar nu-i dădu nici o atenţie. Era
preocupat de gândul traversării care-l aştepta.
Rumega la sumbrele perspective, când farandola
năvăli în stradă în ritmul unei muzici vesele ce
dezlega picioarele şi le dădea o poftă irezistibilă
de a dansa.
David se rezemă cu spatele de parapet pentru
a face loc. Cu o privire distrată, observă câţiva
tineri care ţopăiau ca nişte capre, râzând în
hohote, în timp ce alţii afişau toate semnele
epuizării. Nu pricepu ce se petrecea decât în
momentul în care ultimul şir îi întinse mâna si-l
trase şi pe el în rând... Degetele de oţel se închiseră în
jurul palmei sale cu _ un zgomot de zăvor tras şi simţi
falangele robotului umezindu-se cu lipici dermic. Avu
o tresărire de groază. FARANDOLA! Cum de
putuse uita? într-o fracţiune de secundă re-văzu
temniţa ambulantă întrezărită în câmp în ajunul
sosirii lor în Oraşul Serbărilor, lanţul de prizonieri
încadraţi de gardieni cibernetici ce ţopăie ca nişte
staruri ale dansului. Cuvintele Sircei îi perforau
creierul:
"Un clei pe care nimic nu-l mai poate desface, o
veritabilă sudură dermică ce-i leagă pe dansatori
de călăii lor până la moarte. Nici o cale de scăpare,
decât să-i taie mâna!"
Îl înhăţaseră! Îl vor târî în urma lor, hrăninduse
cu energia lui, transformându-l într-o zdreanţă
cu picioare însângerate... Se încorda şi căzu greu
ca un bolovan în mijlocul drumului. Mâna lui
flutura între degetele robotului care se îndepărta,
iar el era liber. Liber şi năuc. Abia privindu-şi
mâna goală, înţelese că mănuşa de cauciuc îl
salvase, izolând pielea de formidabilul clei
organic destinat să facă din el un frate siamez.
Mănuşa din cau-duc din costumul lui "Moş
Hemoragie"! Izbucni într-un hohot idiot de râs şi
sări în picioare, urmărind cu privirea traiectoria
sinuoasă a farandolei ce pătrundea în oraş,
asemeni unui şarpe ce se strecoară în cizma unui
individ adormit. Ultimul robot îşi scutura braţul,
încercând în zadar să se debaraseze de mănuşa
din latex lipită de palma sa. Dispărură după un
colţ.
David trase puternic aer în piept. Drama nu
durase mai mult de câteva secunde. Fusese pe
punctul de a fi răpit, fără ca cei care asistau la
scenă să vadă în ea ceva rău, fără să fi putut scoate
măcar un strigăt, care, oricum, ar fi fost acoperit
de stridenţele ascuţite ale fluierului...
Picioarele îi tremurau de frică retrospectivă. Se
crispa de parapet. Peste cinci sau zece minute
urma să se repete atacul, undeva în oraş, într-o
piaţă, de-a lungul unui bulevard sau în penumbra
unei străduţe, oriunde s-ar fi găsit vreun amărât
care să se lase prins de mână, plin de încredere...
>>
p.146-148
Sursa: http://www.scribd.com/doc/169879434/Carnavalul-de-Fier